(Re)petentule!

      homework_problem Se aude de ceva vreme prin presă, de vreo 10 ani, cam aşa, că sistemul de învăţământ românesc se duce dracului. Şi se fac tot soiul de studii, că vezi dragă doamne ce cauze ar fi, pentru a găsi soluţii, pentru a scade penibilul procentaj de repetenţi şi analfabeţi. De ce ne ascundem după cuvinte frumoase, împletite în formulări statistice( spun ei, CLARE şi CERTE)? Primesc la serviciu zilele astea, o nenorocită de petiţie semnată nu de un elev, nu de doi, ci de 30 de elevi, clasele V- VIII. Nu vreau să vă scanez foaia. Pe lângă faptul că nu ştiu cât de corect ar fi din partea mea, pesemne mai încalc ceva treburi cu privire la secretul de serviciu. Dragii de ei, elevii, se plângeau de condiţiile de transport de la o şcoală la alta (zic ei), comparându-se cu nişte ,,barabulii”! 

      Şocul meu a fost amplificat la vederea imenselor greşeli gramaticale, a celor de exprimare, a paginii de dictando rupte neglijent şi parcă în bătaie de joc, dar şi a faptului că pretind dreptate din prisma dreptului de vot, pe care îl vor avea, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Ei bine,  am fost atât de supărată că nu ştiam încotro să fug. Zău că îmi venea să sun la şcoală să întreb cine ,,profesoreşte” elevii la ora de limba şi literatura română! Vă să zică, ei, (re)petenţii, sunt parte componentă a unor statistici româneşti în care vina pentru eşec se aruncă ca o minge, când la profesori, când la elevi. Şţiti ce facem noi, când vine vorba despre copii şcoliţi la ţară? Dăm ochii peste cap şi le motivăm neştiinţa ca şi cum ar din start inferiori şi majoritar perdanţi, într-o lume în care banul te face OM!

     Şi eu zic aşa: cu ce e de vină sărmanul copil de la ţară, dintr-un sat uitat de oficialităţi , amintit în prag de alegeri, că nu are dascăli doritori şi pasionaţi, încât să înveţe o mână de copii, să scrie corect?! Nu am zis nimic de matematică, de fizică şi alte minunaţii. Eu vorbesc aici despre frumoasa noastră limbă, nu muşchiu’ (pricepeţi voi)! Nu vreau să îmi scrie poezii, să cutreiere codrii de aramă şi să devină dottore. Eu vreau ca elevii să ştie să scrie în clasa a VIII a, să citească! La ce îmi vii tu mie, nea ministru să îmi vorbeşti despre bacalaureat, acolo unde nu este pic de voinţă? Stimulaţi cadrele profesorale măcar financiar, ajutaţi şcolile şi deci, elevii, să facă lucruri elementare, aşa cum e scrisul şi cititul! Trataţi elevii cu respect şi doar aşa, poate, avem o şansă să aducem un plus unui sistem atât de îmbolnăvit şi învechit!

Anunțuri

Clasificări declasificate

ImagineTotul se rezumă  la nevoile noastre de a ne justifica. De ce te-ai despărțit de minunăția aia de bărbat? -Ah..era nesimțit. -De ce ai plecat din România? -Că vreau să îmi cumper masină cu cristale! 

Și de ce să ma justific, domnule? Ce te privește pe tine ce fac eu? M-am despărțit de ăla că așa m-am trezit într-o dimineață, într-un pat străin de mine, cu părul lins de vacă. Atunci mi-am zis că ăla e de vină și l-am trimis la ,,plimbare” pe o furtună groaznică, cu o pungă urâtă, fără jachetă și o sticlă de suc. Care e problema ta, dragă vecină de la etajul 5? Ai șters mucegaiul din baie și ai rămas brusc fără ocupație? Telenovela ta preferată începe la 7 și trebuie să te alimentezi cu povești? 

Și uite așa m-am supărat zdravăn și am purces (unde altundeva?) la cumpărături. Da, stimabile, la cumpărături. Că de aia suntem noi postmoderniști, că ne place să cumpărăm în prostie tot ce credem că este necesar în necesitatea noastră de a ne satisface (cumva, parțial). Și mi-am luat cărți deja citite, boluri pentru supă, parfumuri și arome la pachet, și zău că mi-am revenit. Îți mai mărturisesc ceva, că nu prea mai pot să (mă) plâng, ba chiar mă chinuiesc să o fac. Am și aflat între timp de la ce mi se trage. Medicul, adică poștașul de la muncă, mi-a zis că o duc bine, de asta. Și-a dat seama după salata cu creveți, sunt sigura! Ce-i făcut e bun făcut domnu’ poștaș, dar nu cumva să mă ferească sfinții, să mă întrebați ce și cum. Așa lipsită de spiritualitate cum sunt, modestă spre deloc, și plină de file ( de poveste) vă închid în birou, să îmi spuneți de unde le știți pe toate. Se poate?

Că crapă capra vecinului.

Astăzi nu crapă nici pietrele de frig, nici Arșinel ( că are organ nou- înțelegi, nu?). Astăzi, cică, crapă ăia de-au crăpat deja( adică spiritele) că șprițu (în toate formele sale) e veșnic, cel puțin aici în Moldova. Sărbătoarea asta cool, de am socotit noi că e mișto să o șparlim (e halloween așa că îmi permit să maschez decât limba română) de la americani ( adică tot aia de trebuiau să ne salveze) cică simbolizează reîntoarcerea ălora de ziceam mai devreme,adică spiritele, și scuza ăstora care spun ca sunt întregi la minte, să arate ca Drăgușanca și campioana olimpică la bârnă, Tonciu. Acum, să nu credeți, doamne ferește, că aș avea ceva împotriva răposaților, adică spir(i)t(e) sau ciumpalacilor ( adică ăla/ăia mic(i) de respira greu). Ca să vedeți că nu-s an(tipa)tică, vă dau un pont: Dacă sunteți urâte, sau mă rog, urâți, nu mai dați bani nici pe machiaj, nici pe costume. Vă ajută natura ( da’ doar în seara asta) .

Și ca să închei (grandios), fără nici o legătură cu subiectul din titlu, ca tot textul de mai sus de altfel, vă anunț că Ghiță, da, marele cioban (na’ sursă de inspirație pentru costum de Halloween) pășește sigur și rapid în drumul său spre celebritate. Și cum era aia cu ,„urmează imagini șocante” ? Păi da nene, e VIPER PRODUCTION, pe moț de munte, cu un cioban care zice ceva de un kebab(?), și o cucoană cu una pereche pantofi platforme. Am uitat de chit. Mult chit.